6 iulie 1949, una din cele mai negre zile din istorie. Începea cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia

Distribuiți acest articol!

6 iulie 1949 este una din cele mai negre zile din istoria poporului român din stânga Prutului. Atunci începea cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia, când aproximativ 35.050 de persoane, au fost trimise forțat în regiuni din Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan. Acest al doilea val de deportări este cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud” și a avut menirea să „contribuie” la colectivizarea ţăranului liber basarabean.

Pregătirea deportării a început încă în toamna anului 1948, când ministrul de Interne al RSS Moldoveneşti, generalul Feodor Tutuşkin, a solicitat Moscovei discutarea chestiunii cu privire la exilarea chiaburimii din RSSM în regiunile îndepărtate ale URSS. Odată aprobată rugămintea, până în primăvara anului 1949 a urmat un schimb de scrisori şi coordonări între Chişinău şi Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS, acţiuni de întocmire a planului deportării, de precizare a numărului celor care urmau a fi exilaţi, de întocmire a dosarelor, alte detalii pentru desfăşurarea cu succes a operaţiunii.

Primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

Sursa: Historia.