JUSTIȚIE

Franța îl arestează pe fostul șef al SIS

Fostul ministru al justiției și ex-șef al Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost reținut în Emiratele Arabe Unite. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului de Interne al EAU.

„Pîrlog, care era subiectul unei notificări roșii active emise de INTERPOL la cererea autorităților franceze, a fost reținut duminică, 15 iunie 2025. Anterior, Pîrlog a ocupat funcția de președinte al Comisiei pentru controlul fișierelor INTERPOL (CCF). Acesta este acum acuzat de mai multe infracțiuni, printre care falsificare, luare de mită, facilitarea luării de mită și fraudă. Arestarea face parte dintr-o colaborare strategică susținută cu organismele internaționale de aplicare a legii și cu organizații regionale și mondiale, reafirmând angajamentul ferm al EAU față de securitatea și stabilitatea comunității internaționale”, se arată în comunicatul autorității din EAU.

La începutul lunii iunie 2024, Republica Moldova a devenit cap de afiș în presa internațională, ca urma unei operațiuni comune a procurorilor și serviciilor secrete din Franța, SUA și Marea Britanie, ce viza o schemă infracțională girată de reprezentanții Interpol din partea Republicii Moldova. 

Mai exact, aceștia ar fi făcut uz de accesul liber la baza de date a acestei structuri transnaționale și ar fi eliminat din lista lista celor aflați în căutare internațională infractori din China, Franța, Australia, Kîrgîzstan, Rusia, Ucraina și Belarus.

Ca urmare, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest preventiv și este cercetat penal „pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat”. Printre cei vizați în acest dosar se mai numără și fostul ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, fost reprezentant al R. Moldova la Interpol, și avocatul Oleg Mîţă. 

Potrivit unei investigații Bloomberg, Vitalie Pîrlog este autorul și figura centrală în schema internațională de corupție privind eliminarea Notificărilor Roșii Interpol. Mai exact, acesta ar fi exploatat o lacună creată chiar de el în 2017 în structura INTERPOL, iar în toamna anului 2022, împreună cu complicii săi, a început să pună în aplicare un plan pentru acordarea de azil infractorilor în Moldova.

Lacuna creată de Pîrlog constă în faptul că INTERPOL era obligat să suspende Notificările Roșii și difuziile (solicitări neconfirmate de arestare trimise direct de state) pentru persoanele care obțineau statutul de refugiat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button