Trădătorii de patrie au fugit la Moscova

Trădătorul de patrie, Igor Dodon, a anunțat pe 10 iulie că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Dodon a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de trădătorul Dodon, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, cel din urmă fiind recent interzis în România și statele UE.
„Am discutat în mod principial despre posibilitatea reluării livrărilor directe de gaze naturale către Republica Moldova după schimbarea puterii ca urmare a viitoarelor alegeri parlamentare. Am subliniat că restabilirea livrărilor directe și pe termen lung de gaze rusești către Moldova va permite reducerea de câteva ori a tarifelor pentru consumatorii moldoveni. Această decizie, în condițiile unei voințe politice și a unei abordări raționale din partea viitoarei conduceri a țării, este pe deplin realizabilă și absolut necesară pentru milioane de cetățeni de-ai noștri”, a menționat Dodon pe rețelele de socializare.
