Guvernarea PAS ar urma să închidă Tiktok-ul și Telegram, înainte de alegeri

Aplicațiile Telegram și TikTok ar putea fi suspendate înainte de alegeri, potrivit unor surse guvernamentale citate de canalul de Telegram „SPPOT”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a calificat subiectul drept „o temă intens speculată” și a subliniat că autoritățile insistă pe colaborarea cu platformele pentru eliminarea conținutului periculos pentru securitatea națională și siguranța publică.
„Pe lângă faptul că e o temă intens speculată, haideți să clarificăm intențiile autorităților:
„Vom continua activ dialogul și vom insista pe colaborarea platformelor pentru eliminarea conținutului periculos pentru securitatea națională (cum sunt campanii de dezinformare din exterior), dar și cea a oamenilor (vânzări de droguri, conținuturi periculoase pentru copii)”.
Suplimentar la comentariul Guvernului, a fost și o declarație clară din partea șefei statului, care a spus „Nu vrem să recurgem la măsuri extreme. Noi nu vrem să recurgem la aceste măsuri și încercăm alte soluții””, a comunicat pentru UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.