Ala Nemerenco, despre vaccinarea profesorilor: Sănătatea majorităţii prevalează

Distribuiți acest articol!

Ministrul Sănătăţii spune că achitarea testelor din contul statului este imposibilă, întrucât banii ar trebui redirecţionaţi către alte priorităţi, notează IPN.

Ministrul Sănătăţii se arată nedumerită de rata de vaccinare scăzută în rândul angajaţilor din sistemul educaţiei. Potrivit Alei Nemerenco, revenirea elevilor cu prezenţa fizică în sălile de clasă de la 1 septembrie impune necesitatea asigurării unui grad cât mai mare de vaccinare în rândul pedagogilor. Miza fiind atingerea ratei de vaccinare în rândul persoanelor adulte de cel puţin 95% în fiecare instituţie de învăţământ, până la 1 octombrie 2021.

„Nu facem mişcări pentru a introduce obligativitatea vaccinului. Dar Constituţia prevede că dreptul majorităţii la sănătate prevalează asupra dreptului individual, nimeni nu are dreptul de a pune în pericol viaţa şi sănătatea altora, mai ales când e vorba de copii. Copiii trebuie să înveţe într-un mediu sigur. La momentul deschiderii şcolilor cu prezenţa fizică, pericolul de transmitere a virusului este foarte mare. Putem opri circulaţia virusului doar prin acoperirea vaccinală”, a spus  Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Potrivit şefei de la Sănătate, persoanele nevaccinate din sistemul de sănătate vor fi obligate să prezinte o dată la două săptămâni testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19. Testarea se va face pe cont propriu, întrucât statul nu intenţionează să suporte astfel de cheltuieli, spune Nemerenco.

„În rândul personalului didactic avem o rată a vaccinării care variază între 40% la 60%. Testul este necesar pentru a asigura siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice. Vreau să întreb cetăţenii care s-au vaccinat, ei vor să ofere din contribuţia lor medicală celor care refuză să se vaccineze? Aceşti bani pot fi cheltuiţi pentru întreţinerea şcolilor, pentru reparaţia lor. Ar trebui să plătim din contribuţia fiecăruia ca să achităm testele celor care nu vor să se vaccineze?”,

 » Read More