Analist de la București: AUR a obținut voturile a aproape 60.000 de români născuți în Republica Moldova

Distribuiți acest articol!

Alianța pentru Unirea Românilor, surpriza alegerilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie de la București, intră în forță pe scena politică de la Chișinău. În acest moment, AUR este singurul partid care înregistrează o creștere spectaculoasă, după ce a ajuns la un scor 20% în intențiile de vot, reușind astfel să fie creditat de către tot mai mulți români.

Alegerile anticipate din Republica Moldova din 11 iulie vor fi un moment istoric și o oportunitate mult așteptată de către AUR, partidul condus de copreședintele George Simion, cunoscut activist civic și promotor al Unirii Basarabiei cu România.Alianța pentru Unirea Românilor a trecut oficial Prutul și va participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Partidul a îndeplinit condițiile juridice necesare și este pentru prima dată după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza când moldovenii au șansa să facă istorie și să aleagă același partid politic pe cele două maluri de Prut”, precizează analistul Alexandru Săraru pentru timpul.md.

El a mai spus că AUR merge la sigur la alegerile anticipate și va avea un succes răsunător deoarece la alegerile parlamentare de anul trecut din România, partidul lui George Simion a obținut aproape 600.000 de voturi din partea românilor basarabeni cu dublă cetățenie, care locuiesc în România sau în alte state din Uniunea Europeană. Acest lucru a permis intrarea în parlament cu un scor considerabil, respectiv 11% din mandatele de parlamentar. Având în vedere cele spuse, „participarea AUR la alegeri pornește deja dincolo de pragul electoral. Românii din Republica Moldova au acum șansa să voteze cu toții un partid venit din România, cu oameni tineri și noi, cu propuneri care vor impresiona”, a explicat Săraru.

Analistul a mai spus că de data aceasta basarabenii care s-au săturat de partidele aflate la putere, au cu cine sa voteze, votul pentru AUR fiind în mod clar antisistem.
„Mulți moldoveni de asemenea vor dori un echilibru. Forțele pretins pro-europene sunt deja intrate în parlament, au președintele republicii, este nevoie de un echilibru. Tocmai de aceea votul va fi diferit și se vor direcționa către AUR, văzut ca un partid ce poate asigura un echilibru și care nu va trăda datorită legăturii puternice cu Bucureștiul, o legătură asumată.

Așa se face că la momentul de față AUR devine un element salvator pentru direcția occidentală. Un viitor guvern care să nu fie dominat de socialist nu va putea fi votat decât dacă parlamentarii AUR își vor exprima votul. Nici PAS și nici PSRM nu au puterea necesară să obțină de unele singure peste 50% din mandate, asta înseamnă vor fi obligate să facă alianțe. Ori alianța va face din Alianța pentru Unirea Românilor un jucător politic important”, a mai spus analistul politic Alexandru Săraru.