Apologia Imperiului. Analiza discursului lui Vladimir Putin din 21 februarie 2022

Distribuiți acest articol!

Analiză realizată de Matei Blănaru*

Ca mai întotdeauna în ultima vreme, avem de-a face din partea lui Vladimir Putin cu un discurs în care abundă referinţe istorice, judecăţi de valoare sau majoritatea naraţiunilor preferate ale Kremlinului prin care încearcă să se constituie ca alternativă la civilizaţia şi valorile occidentale, cel puţin în ţările apropiate lui care fac parte din zona sa de interes imediată, printre care se numără desigur şi Polonia, România, Ţările Baltice, Ungaria etc., şi prin care încearcă să îşi justifice agresiunile teritoriale. Şi, ca întotdeauna, astfel, publicul-ţintă nu este doar cel intern.

Cui se adresează. Încă din început este interesant cum comunicarea se adresează şi „compatrioţilor din Ucraina”. Deşi unii analişti externi au considerat că această comunicare este menită în special publicului intern, acum depinde ce înţelege aici Vladimir Putin prin „public intern” – restul comunicării arată destul de limpede că Ucraina este pentru el un public intern, la fel de altfel ca şi restul statelor foste sovietice. Dar să nu anticipăm.

De asemenea, discursul este în mare măsură şi pentru statele din Europa (nu numai de Est) şi, Occidentale în ansamblul lor, pentru că abordează câteva dintre temele preferate ale Kremlinului din această zonă, în care se erijează pe el însuşi drept victimă, erou şi soluţie viabilă pentru viitor (!) ca alternativă la civilizaţia occidentală.

Analiza şi comentarea conţinutului. Continuăm prin punctarea şi comentarea principalelor idei din comunicarea preşedintelui rus, care poate fi citită în întregime pe site-ul preşedinţiei ruse, aici.

– Dintru început se arată că „Ucraina nu este doar o ţară vecină pentru noi. Este o parte inalienabilă a propriei noastre istorii, culturi şi spaţiului spiritual.” Simplu şi explicit. Se adaugă apoi cum „Aceştia (n.r. ucrainenii) sunt camarazii noştri,

 » Read More