Autorităţile din Noua Zeelandă asociază moartea unui tânăr de 26 de ani cu vaccinul anti-COVID Pfizer

Distribuiți acest articol!

În Noua Zeelandă, acesta este al doilea deces asociat cu acest efect advers cunoscut, dar rar al vaccinului anti-COVID-19, după ce în august autorităţile au raportat decesul unei femei care făcuse ambele doze, conform Reuters.

 “Ţinând cont de informaţiile actuale disponibile, Consiliul consideră că miocardita a fost probabil cauzată de vaccinare la această persoană”, a indicat într-un comunicat Consiliul independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor.

Bărbatul, care a murit în interval de două săptămâni după prima doză, nu a consultat medicul şi nu a solicitat tratament pentru simptomele sale. 

Miocardita este o inflamaţie a muşchiului inimii care poate limita capacitatea ei de a pompa sânge şi poate provoca modificări ale ritmului bătăilor inimii.

Un purtător de cuvânt de la Pfizer a spus că compania a luat la cunoştinţă decesul din Noua Zeelandă şi monitorizează toate informaţiile privind posibile evenimente adverse, dar continuă să creadă că raportul beneficiu-risc pentru vaccinul său este unul pozitiv. 

Comitetul pentru siguranţa vaccinurilor din Noua Zeelandăa mai afirmat că încă doi oameni, între care un copil de 13 ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani, au murit posibil din cauza miocarditei după ce au fost vaccinaţi. Potrivit sursei citate sunt necesare detalii suplimentare înainte de a asocia moartea copilului cu vaccinarea, iar în ce priveşte celălalt deces, proabilitatea ca decesul să aibă vreo legătură cu vaccinul este şi mai mică. 

În pofida rarelor efecte adverse, Consiliul pentru siguranta vaccinurilor a spus că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More