Care ar putea fi cauzele pentru formele grave de COVID-19 la tinerii fără comorbidităţi STUDIU

Distribuiți acest articol!

Cercetătorii descriu în studiul publicat în revista Science Translational Medicine analizele genetice a tinerilor infectaţi cu COVID-19 care nu au prezentat factori de risc cunoscuţi pentru boală. Unii dintre tineri, deşi nu aveau comorbidităţi aparente, au dezvoltat simptome foarte grave de COVID-19, potrivit hotnews.

Cercetătorii au colectat mostre de plasmă de la 72 de pacienţi tineri spitalizaţi cu COVID-19, 47 din aceştia fiind în stare critică. Niciunul dintre aceştia nu aveau comorbidităţi care să poată explica severitatea simptomelor.

Echipa a colectat de asemenea mostre de la 22 de tineri infectaţi cu boala care erau asimptomatici sau aveau puţine simptome, aceştia reprezentând grupul de control.

Cercetătorii notează că la începutul evoluţiei bolii acei pacienţi care erau cei mai bolnavi au suferit de asemenea de inflamaţii şi coagulare crescută.

Oamenii de ştiinţă au secvenţiat întregul genom al mostrelor, secvenţiind de asemenea ARN-ul pacienţilor şi proteomul lor, analizând şi citokinele şi imunofetiparea probelor colectate.

Ei au folosit de asemenea o aplicaţie de învăţare automatică pentru a depista modele repetitive în gene.

Analizele realizate au dezvăluit că pacienţii cu simptome severe de COVID-19 au avut cinci gene mai active. Una dintre ele, ADAM9, a fost cea mai prevalentă.

Echipa a descoperit că atunci când ADAM9 era blocată în ţesuturile pulmonare virusul SARS-CoV-2 era mai puţin eficient în a se multiplica.

Cercetătorii afirmă că toate cele cinci gene pe care le-au identificat trebuie studiate mai în profunzime, în special ADAM9. Acest lucru ar putea duce la dezvoltarea unor terapii genice care să dezactiveze activitatea acestor gene şi, prin urmare, reducerea simptomelor de COVID-19.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More