China respinge drept „politică şi falsă“ o anchetă a spionajului american privind originea COVID-19

Distribuiți acest articol!

”Nu contează de câte ori este publicat acest raport şi numărul versiunilor inventate, asta nu poate schimba natura în întregime politică şi falsă a acestui raport”, denunţă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

China şi-a exprimat deja opoziţia fermă faţă de concluzile iniţiale din raportul de sinteză, la sfârşitul lui august, precizează într-un comunicat ministerul.

Faptul că agenţiile americane de informaţii au fost interceptate în cadrul unui efort de urmărire a originii COVID-19 este o ”dovadă irefutabilă” a politizării, subliniază ministerul chinez, care îndeamnă Statele Unite ”să înceteze să atace şi să murdărească China”.

Documentul publicat vineri este o nouă versiune a raportului ”top secret” predat la sfârşitul lui august preşedintelui american Joe Biden, care le-a dat termen 90 de zile serviciilor americane de informaţii ”să-şi intensifice eforturile” pentru a explica originea pandemiei.

În document se arată că, în lipsa unor informaţii noi, agenţiile americane de informaţii nu sunt în măsură să aprecieze dacă virusul a apărut pe calea unei transmisii de la animal sau în urma unei scurgeri dntr-un laborator.

Cooperarea Chinei este necesară pentru a se ajunge la o evaluare concludentă cu privire la originea noului coronavirus, se arată în raport, în care se denunţă faptul că Beijingul ”continuă să obstrucţioneze ancheta la nivel mondial”.

Potrivit teoriei ”scurgerii din laborator”, noul coronavirus s-a răspândit de la Institutul de Virusologie din Wuhan, oraşul în care s-a semnalat contagiunea pentru prima oară.

Această teorie nu este însă susţinută cu probe, iar China a respins-o în mai multe rânduri.

Beijingul este îndemnat să ia în calcul o nouă anchetă cu privire la originea covid-19, după ce a întârziat şi a politizat puternic vizita unei echipe de experţi internaţionali de la Organizaţa Mondială a Sănătăţii (OMS),

 » Read More