Cum au fost ademeniţi în Belarus mercenarii ruşi arestaţi de Lukaşenko înainte de alegerile prezidenţiale din vara anului trecut

Distribuiți acest articol!

Dimineaţa zilei de 29 iulie 2020 a fost tulburată la sanatoriul Belorusocika de intervenţia forţelor speciale belaruse. Suspicios pe toată lumea, inclusiv pe Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko a permis în acea zi demascarea a „32 de sabotori” la faţa camerelor de filmat. Presa fidelă regimului său îi prezenta ca fiind mercenari trimişi în Belarus cu misiunea de a perturba ţara înainte de scrutinul prezidenţial din 9 august. Kremlinul a strâns din umeri, în timp ce Ucraina a cerut predarea acestora, afirmând că sunt criminali de război.

La mai bine de un an de la aceste evenimente, noi detalii ies la iveală. Potrivit CNN, care citează trei foşti membri de rang înalt din serviciile secrete ucrainene, cei 32 de mercenari ruşi fusese ademeniţi în Belarus pentru a fi duşi, arestaţi şi judecaţi la Kiev pentru crime de război comise în Donbas.

Operaţiunea este demnă de un film în care spionajul se împleteşte cu acţiunea. Pentru atragerea mercenarilor în capcană, agenţii ucraineni au creat un site fals care ar fi aparţinut unei companii militare private din Rusia. Falsa companie propunea un contract avantajos, de 5.000 de dolari – mult peste cele oferite în domeniu – pentru paza unor instalaţii petroliere în Venezuela. Sute de ruşi s-au arătat dornici să plece în ţara din America de Sud.

„Am început să-i sunăm şi să le spunem: OK, omule, spune-mi ceva despre tine. Poate că nu eşti un luptător, ci un instalator sau ceva de genul acesta”, a declarat pentru CNN unul dintre agenţii ucraineni implicaţi în operaţiune.

„Apoi au început să dezvăluie informaţii despre ei, trimiţându-ne documente, legitimaţii militare şi dovezi cu locuri în care au luptat. Bingo, putem folosi asta”, a adăugat agentul ucrainean, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Mai exact, ţintele au început să trimită dovezi despre cine erau,

 » Read More