Dodon pune piedici ajutorului din România. Motorina donată întârzie să ajungă la fermieri

Distribuiți acest articol!

Guvernarea lui Dodon pune piedici ajutorului venit din România. Se face imposibilul pentru ca motorina să nu ajungă la timp la agricultori și este o bătaie de joc față de partenerii români, care vin cu donații pentru cetățenii moldoveni.

Data trecută motorina a fost adusă la nodul Feroviar de la Ocnița. Întrebarea este: de ce s-au dus până acolo? Cine are interes ca motorina să facă așa un drum până la Ocnița și 2 – după asta să fie repartizat în toată țara. Vă dați seama de ce infrastructură este nevoie și ce cheltuieli trebuie?

Cineva are interes ca să rețină și să întârzie cât mai mult motorina, care urma să ajungă la agricultori”, a spus Andrian Candu într-o intervenție live pe facebook.

La data de 17 mai, în R.Moldova a ajuns prima tranșă de motorină din totalul de 6000 de tone promise, pentru agricultorii afectați de secetă. Prima tranșă de combustibil reprezintă 1 200 de tone și a fost primită de către oficialii moldoveni, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Ocnița.