Dorin Chirtoacă: “Vedem cum partidul AUR este atacat în fiecare zi de vechea clasă politică, dar nu ne împiedică să mergem mai departe și să spunem adevărul”

Distribuiți acest articol!

Dorin Chirtoacă a vorbit despre provocările și acuzele nefondate aduse partidului Alianța pentru Unirea Românilor de către vechea clasă politică. Aceste lucruri nu oprește partidul AUR să spună lucrurilor pe nume, iar ultimele proteste avute demonstrează acest lucru. AUR a fost și la casa lui Dodon pentru a se vedea opulența în care dumnealui trăiește pe spatele cetățenilor Republicii Moldovaâ, casă pe care nu a declarat-o de acum 10 ani.

“Vedem cum partidul AUR este atacat în fiecare zi de vechea clasă politică. Am sperat că dacă dăm jos regimul Voronin intrăm pe integrare europeană și vom avea o viață mai bună. Iată că după 12 ani, vedem cum tineretul din ziua de astăzi vede speranța în unirea cu România. Soluțiile pe care le oferă România sunt foarte bune, atât bursele, salariile, alocațiile pentru copii și locurile de muncă. La nivelul Republicii Moldova, tineretul vede totul epuizat, nu mai dă nimeni o soluție reală, decât iluzii.

Am avut acțiunea de protest în fața CEC împotriva îngrădirii dreptului diasporei de a vota. Am fost la sediul PSRM pentru a protesta împotriva lui Dodon și influența acestuia asupra CEC. Am avut protest și la casa lui Dodon pentru a se vedea opulența în care dumnealui trăiește pe spatele cetățenilor Republicii Moldova. Casă pe care nu a declarat-o de acum 10 ani.

Ori de câte ori am vrut să spunem lucrurilor pe nume am fost provocați și bruiați de provocatorii clasei politice. Aceste lucruri nu ne împiedică să mergem mai departe și să spunem adevărul, indiferent câte geamuri vor sparge autobuzului sau câte amenzi îi vor da șoferului. Scopul partidului AUR este să ajungă în Parlament, iar odată ajunși acolo vom putea lupta mai departe pentru a avea chiar o majoritate unionistă. Peste patru ani, partidul AUR va avea majoritatea în Parlamentul României, iar împreună cu Parlamentul de la Chișinău ar putea vota unirea. Prin acest lucru am depăși toate greutățile cu care ne confruntăm de 30 de ani.”, afirmă Dorin Chirtoacă pe Facebook.

TAXA DE OCUPAȚIE PE CARE A INTRODUS-O REGIMUL ILEGAL DE LA TIRASPOL MOLDOVENILOR

“Pentru fiecare tir care trece în regiunea Transnistriană se percepe o nouă taxă de 10 euro. Dacă până acum era 20 de euro pe an, acum este 10 euro pe fiecare călătorie. Vorbim despre mii și mii de traversări. Tot ce se întâmplă în Transnistria este întreținut prin plata gazului pe care noi o facem, dar acești bani nu se duc spre Gazprom, ci rămân la acest regim de crimă organizată. Acum s-a adunat în 30 de ani peste 7 miliarde de euro, pe care Moscova și Tiraspol vor să le pună în cârca Republicii Moldova. Această taxă de 10 euro trebuie să fie subiect de ședință la Consiliul Suprem de Securitate, iar Maia Sandu are obligația să ia atitudine în acest sens și să găsească o cale prin intermediul instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a opri acest abuz asupra cetățenilor noștri.” susține Dorin Chirtoacă pe Facebook.