EXCLUSIV Olena, spaima soldaţilor lui Putin. Conflictul ruso-ucrainean prin luneta puştii unei foste jurnaliste

Distribuiți acest articol!

Fostă poetă şi jurnalistă foarte apreciată, Olena Bilozerska a fost trei ani şi jumătate luptător voluntar, participând la numeroase misiuni foarte dificile împotriva separatiştilor. În 2017, s-a întors la Kiev şi a urmat cursuri de artilerist timp de un an la universitatea militară din capitala Ucrainei. Ulterior, Olena Bilozerska a activat timp de doi ani în Marina Ucrainei ca ofiţer. În 2017, într-o singură noapte, lunetista din Ucraina a doborât trei separatişti de la 200 de metri. Olena şi-a arătat clar disponibilitatea de a reveni pe front în cazul în care Rusia va invada Ucraina. Olena, care este din Kiev, este vedetă în Ucraina şi a scris inclusiv o carte, „Jurnalul unui soldat ilegal”, în care s-a referit la anii în care a luptat pe front. Ea nu crede că Vladimir Putin va ordona o invazie asupra Ucrainei.

Ai spus recent că vei reveni pe front în câteva ore pentru a lupta cu ruşii în cazul unei invazii. Ce te-a făcut să ai această decizie fermă în minte?

Îmi asum ce am spus şi chiar voi face acest lucru dacă este cazul. Încă de când am fost trecută în rezervă în 2020, mi-am spus că dacă se va agrava conflictul militar mă voi întoarce pe front. Cred că în cazul unui conflict militar efectiv, toţi oamenii care sunt capabili să folosească o armă şi au o experienţă de luptă ar trebui să meargă pe front.

De ce crezi că Vladimir Putin nu va ordona o invazie în Ucraina şi că amplasarea trupelor sale la graniţă înseamnă doar presiune şi intimidare?

Putin nu este un luptător, ci un bandit. Bandiţii atacă fie pe neaşteptate, fie pe cei cărora le este teamă de ei şi nu opun rezistenţă serioasă. Un atac deschis asupra Ucrainei ar aduce pentru Putin pierderi uriaşe militare şi economice încât Rusia nu va supravieţui.

 » Read More