Femeia soldat celebră datorită fotografiilor cu bebeluşi afgani a fost ucisă în atacul ISIS-K din Kabul

Distribuiți acest articol!

La câteva zile după a avut atacul sinucigaş la intrarea în aeroport, unde militarii americani făceau controlul de securitate pentru cei care voiau să intre pentru a părăsi ţara. Nicole Lee făcea parte din trupele de puşcaşi marini şi şi-a pierdut viaţa în atentat, alături de alţi zece camarazi de la puşcaşii marini, unul de la infanterie şi unul de la marină.

Pentagonul a publicat sâmbătă lista cu numele lor, iar Nicole a fost recunoscută imediat ca una din femeile-soldat care au avut grijă de copiii afgani.

Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de oameni au murit în urma celor două explozii, iar mai mult de 150 au fost răniţi. O ramură a grupării Stat Islamic a revendicat atacul.

Talibanii au spus că au pierdut în acest atac mai mulţi oameni decât Statele Unite. Cel puţin 28 de militanţi au fost ucişi, a declarat un oficial pentru Reuters.

„Am pierdut mai mulţi oameni decât americanii”, a spus oficialul care a refuzat să fie numit. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More