Politică

Forțele moscovite vor să formeze un bloc de stânga. Voronin confirmă

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Comuniștilor (PCRM), Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul Viitorul Moldovei se află în plin proces de consultări și pregătire a documentației necesare pentru înregistrarea blocului electoral comun la alegerile parlamentare din 28 septembrie, afirmă liderul comunist, Vladimir Voronin. „Se lucrează, discutăm, dar avem probleme artificiale, create de ASP și CEC”, a menționat politicianul la emisiunea „Gonța Show”.

„Totuși, noi, fiecare partid în parte trebuie să trecem prin șirul acesta a ASP și a Comisiei Centrale Electorale. Dar, noi aici avem probleme artificiale create de aceste structuri. Eu nu știam asta, lor le sunt puse ca sarcini, ca scop… pentru că aceste structuri care ne creează nouă probleme, în fiecare zi inventează. Ne trimit nouă scrisori fără data indicată de când îi trimis scrisoarea, fără semnături, fără nimic”, a declarat Voronin.

Până la această oră, ASP și CEC nu au comentat acuzațiile lansate de liderul comunist.

Blocul ar urma să reunească patru formațiuni de stânga, conduse de: Igor Dodon (PSRM), Vladimir Voronin (PCRM), Irina Vlah (Inima Moldovei) și Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei).

Anterior, și liderul PSRM, Igor Dodon, a confirmat că până la sfârșitul lunii iulie ar putea fi anunțată formarea unui bloc electoral de stânga nou, în urma unor negocieri „serioase”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button