Astăzi se împlinesc 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la aproape un an de la ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei de către Rusia sovietică, a fost pus în practică primul val de deportări de populație românească, din cele trei ari valuri care aveau să se petreacă până în 1953. Documentele arată că acțiuni de strămutare a românilor de la est de Prut au avut loc și între cele trei valuri.
Aceste deportări au constituit o formă de represiune politică, fiind îndreptate împotriva elitelor românești și localnicilor considerați .opozanți ai regimului de ocupație sovietică. Cifra exactă a celor deportați nu este nici astăzi cunoscută exact, dar estimările, pe baza arhivelor și a memoriei victimelor, indică sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.
La 12/13 iunie 1941 au fost ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 au fost chiar arestate, restul de 26.173 de persoane fiind deportate. Mai mult de jumătate din ei erau catalogați „chiaburi”, ceilalți fiind considerați drept „colaboratori ai fasciștilor” sau membrii ai fostelor partide burgheze ori adepți ai sectelor religioase ilegale.
Deportații au fost ridicați în miez de noapte, interzicându-li-se să ia cu ei alte bunuri în afara câtorva de uz strict necesar. Averile le-au fost confiscate. Transportate în camioane și căruțe, până la stațiile de cale ferată, familiile erau separate în trei categorii: capii de familii, tinerii peste 18 ani și respectiv femeile cu copii mici și bătrânii. Despărțiți de familii, deportații au fost astfel încărcați câte 70-100 de oameni în vagoane de marfă, lipsiți de apă și hrană. Ca într-o culme a cinismului, pe vagoane scria: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori!„.
Destinațiile acestor trenuri erau lagărele de muncă din Siberia și Kazahstan. Drumul două-trei săptămâni și s-a desfășurat în condiții groaznice. Deși vagoanele erau supraaglomerate, sub arșița verii, deportații au fost lipsiți de apă, fiecare din ei primind circa 200 grame pe zi, în condițiile în care li se dădea să mănânce doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului erau aruncate, pe câmp, cadavre, uneori îngropate, alteori lăsate ca hrană animalelor. Deportații nu au primit nici un fel de asistență medicală. Din cauza dejecțiilor din vagoane și supraaglomerării, s-au răspândit boli infecțioase, o mare parte a oamenilor decedând. Tentativa unor deportați de a evada, în gările de unde se lua apă, s-a soldat întotdeauna cu împușcarea.
Cele trei categorii de deportați erau distribuite astfe: capii de familie erau declarați arestați și erau dui în Guag, rețeaua lagărelor de muncă forțată; Celelalte două categorii, cei de peste 18 ani și respectiv femeile, copiii și bătrâni au fost duși în Siberia și Kazahstan, unde și ei, de la mic la mare, au fost obligați să muncească în colhozuri sau în exploatări forestiere.
Este de înțeles că, în aceste condiții, o mare parte a celor deportați în acea noapte nu s-au mai întors niciodată acasă, umplând gropile comune ale Gulagului sovietic.
După destrămarea Uniunii Sovietice, statul rus nu și-a declarat niciodată regretul și nu și-a cerut scuze oficial pentru politicile represive îndreptate împotriva românilor din Basarabia și Bucovina de Nord. Mai mult decât atât, regimul de la Moscova continuă să susțină și azi teze staliniste, precum aceea că la est de Prut trăiesc moldoveni, iar nu români, ori aceea că în 1940 Uniunea Sovietică a „eliberat” Basarabia de sub ocupația „fasciștilor români”.
Ieri, statul a desecretizat ultimele 20 de mii de dosare ale moldovenilor deportați. Astfel, potrivit arhivei naționale, din 5 iulie, rudele victimelor regimului stalinist vor putea afla cum puterea sovietică le-a decis soarta apropiaților. În acest context, Spicherul Parlamentului i-a îndemnat pe cetățeni să facă acest lucru.
