Liderii europeni discută despre varianta obţinerii unui vaccin împotriva tulpinii Omicron a coronavirusului

Distribuiți acest articol!

Şeful statului, Klaus Iohannis, a declarat înainte de a participa la Reuniunea Consiliului European că unul dintre subiectele abordate de liderii europeni va fi concentrat în jurul pandemiei de COVID-19. 

Potrivit preşedintelui, liderii europeni au în vedere posibilitatea obţinerii unui nou vaccin, care să combată noua variantă Omicron a Coronavirusului, vaccinarea fiind singura soluţie pentru oprirea pandemiei. „Vom avea o discuţie aplicată. Este evident că există o îngrijorare larg răspândită în legătură cu noua variantă a virusului, numită Omicron. Vom discuta ce se poate face în comun şi, foarte important, vom discuta despre cum vom obţine un vaccin nou, pregătit pentru a combate această nouă formă a virusului. Este, între timp, foarte clar pentru toată lumea, şi am discutat şi ieri cu alţi lideri, doar vaccinarea poate să oprească răspândirea acestei pandemii”, a spus Klaus Iohannis, joi, la Bruxelles. 

Klaus Iohannis a mai spus că discuţiile se vor axa pe teme complicate, completând: „sper să ajungem rapid astăzi la o concluzie cum obţinem acest vaccin nou şi cum va fi achiziţionat şi împărţit între statele membre”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More