LIVE TEXT | Război în Ucraina. Momentul în care o localitate din Doneţk este bombardată VIDEO

Distribuiți acest articol!

UPDATE 09.10 Zelenski îi interzice lui Putin să intre în Ucraina: ce sancţiuni i-a impus liderului de la Kremlin şi altor 35 de oficiali ruşi

Sancţiunile impuse pe termen nelimitat includ blocarea activelor, interzicerea operaţiunilor de import-export şi prevenirea retragerii capitalului din Ucraina. De asemenea, oficialilor de pe listă li se interzice intrarea pe teritoriul Ucrainei.

Volodimir Zelenski a comparat invazia Rusiei cu Covid şi a descris armele şi sancţiunile ca pe un vaccin, pe măsură ce poziţia militară a Ucrainei în Donbas se înrăutăţeşte. El a întrebat retoric dacă preşedintele SUA, Joe Biden, şi membrii Congresului folosesc „toată capacitatea influenţei noastre şi a conducerii noastre” şi le-a cerut să fie „100% influenţi”. „Armele şi sancţiunile sunt… un vaccin… împotriva Covid-22 adus de Rusia”, a spus Zelenski

UPDATE 07.30 Macron l-a asigurat pe Zelenski că-i va furniza armament greu

Într-o convorbire telefonică cu preşedintele Zelenski, Macron a subliniat că ţara sa este de partea Ucrainei. Cei doi lideri au discutat despre nevoile Kievului din punct de vedere militar, echipamente, sprijin politic şi financiar şi ajutor umanitar. 

UPDATE 06.23 Atacul asupra Slaviansk: Rusia se confruntă cu dificultăţi semnificative – ISW

Până în prezent, trupele ruse au făcut puţine progrese la nord de Slaviansk. Acest lucru a fost  declarat  de Institutul American pentru Studii de Război (ISW).

„Încercarile Rusiei de a ataca Sloviansk vor fi probabil îngreunate de râul Seversky Doneţ, pe care trebuie să-l traverseze cu succes la nord (lângă Svyatogorsk-Tetyanivka) şi la est (lângă Raigorodko) de Slovyansk”, au spus cei de la ISW.

Încercările anterioare ale Rusiei de a forţa Seversky Doneţ s-au terminat prost, dar acum debitul râului s-a micşorat din cauza căldurii.

Raportul mai precizează că Rusia continuă să încerce să împingă trupele ucrainene din Severodoneţk sub acoperirea focului de artilerie grea.

 » Read More