LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii ar fi vizitat Iranul de două ori în ultima lună pentru a examina drone de luptă. 3 morţi şi 15 răniţi în urma unui atac cu rachete în Dnipro
UPDATE 10.25 Armata ucraineană le-a tăiat elanul ruşilor la vest de Lîsîceansk. Analiza Ministerului britanic al Apărării
Atacurile ruse sunt reduse în acest moment, ucrainenii resping bombardamentele de când au cedat Lîsîceansk, fiindcă linia de apărare a fost redusă şi consolidată, declară Ministerul britanic al Apărării în aprecierea de sâmbătă dimineaţă.
Liza Dmitrieva, în vârstă de patru ani, este unul dintre cei trei copii care au fost ucişi în atacul de joi de la Viniţa. Copila era împreună cu mama sa, pe stradă, când au lovit rachetele. Fetiţa a murit pe loc, iar mama a reuşit să supravieţuiască, însă se află în stare foarte gravă în spital.
Cadrele medicale nu au curaj să-i spună că fiica ei a murit. Se tem că şocul ar fi prea mare şi ar putea să o piardă şi pe mamă.
23 de oameni au murit în bombardamentul rus cu rachete asupra oraşului Viniţa, situat în partea central-vestică a Ucrainei. Printre ei se numără doi băieţi de 7 respectiv 8 ani şi Liza Dmitrieva, fetiţa de 4 ani cu sindrom Down care tocmai plecase de la tratament din clinica atacată.
Un responsabil american din domeniul apărării nu a admis, vineri, declaraţiile ruse conform cărora bombardamentul de la Viniţa, care s-a soldat cu 23 de morţi, printre care şi copii, a vizat o întrunire a trupelor aeriene ucrainene în acest oraş din partea central-vestică a Ucrainei, aflat la o distanţă mare de liniile frontului.