LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski: „Kievul e capitala democraţiei globale”. 400 de locuitori din Hostomel, daţi dispăruţi
„Invazia rusă în Ucraina ameninţă să submineze nu numai pacea şi stabilitatea europeană, ci şi pacea şi stabilitatea globală pe care părinţii mei s-au luptat atât de mult să le apere”, a spus Milley.
UPDATE 07.44 Armata ucraineană a anunţat că opt rachete de croazieră ruseşti au fost distruse într-o singură zi, informează Kiev Independent.
UPDATE 07.12 Primarul oraşului Bucea a declarat pentru BBC că aproximativ 320 de civili au fost împuşcaţi de trupele ruse în timpul ocupării oraşului.
Anatoli Fedoruk a spus că a asistat personal la execuţiile mai multor persoane de către forţele Moscovei.
“Am văzut mai multe episoade”, a spus Fedoruk. “Au fost trei maşini cu civili care încercau să se evacueze spre Kiev şi s-a tras asupra lor cu brutalitate. Era o femeie însărcinată al cărei soţ ţipa cerând să nu o împuşte, dar au împuşcat-o cu brutalitate”.
Fedoruk a mai susţinut că forţele ruse au vânat politicieni locali în timpul ocupaţiei lor.
El i-a cerut ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a negat acuzaţiile de crime de război comise de trupele Moscovei, “să vină în oraşul Bucea şi să vadă trupurile morţilor şi să privească în ochi familiile, mamele, soţii, copiii care au rămas orfani”.
UPDATE 06:15 Aproximativ 400 de locuitori din Hostomel, regiunea Kiev, sunt daţi dispăruţi, a declarat şeful administraţiei militare locale, Taras Dumenko. Autorităţile inspectează subsolurile din zonă, relatează Kiev Independent.
SUA şi aliaţii europeni ar putea impune sancţiuni copiilor adulţi ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, începând de miercuri, relatează CNN. Putin are două fiice, Maria şi Ekaterina, din căsătoria cu fosta soţie Liudmila.
“Procurorii conduc o anchetă pentru un fapt înfiorător de torturare, ucidere şi tentativă de ardere a cadavrelor a 6 civili în Bucea.