Maia Sandu, la întâlnirea cu diaspora din Italia: Unirea este o decizie pe care o ia poporul

Distribuiți acest articol!

Maia Sandu efectuează o vizită în Italia, unde are planificate două întrevederi cu diaspora – la Roma, în seara zilei de 18 iunie, și la Milano, în după-amiaza zilei de 20 iunie. În cadrul întâlnirii de vineri, 18 iunie, de la Milano, i-a fost adresată o întrebare privind reunirea Republicii Moldova cu România.

Văd promovată deseori ideea de statalitate, scindată de identitatea românească și la partidele de dreapta. Ce mesaj aveți pentru acei tineri care, dincolo de bunăstare, au în minte ideea de adevăr pentru Republica Moldova?”, este una din întrebările adresate președintelui Republicii Moldova, în contextul în care printre votanții săi sunt și unioniști.

Iată ce a răspuns Maia Sandu:

Unirea este o decizie pe care o ia poporul, deci într-un proces democratic asta este decizia cetățenilor. Până atunci sunt oameni care au servicii medicale astăzi, de justiție astăzi, de condiții de viață astăzi și pentru asta este nevoie de instituții ale statului pentru că acești cetățeni plătesc impozite și trebuie să primească de la stat aceste servicii și bunuri. Astăzi avem cea mai bună relație cu România de foarte mult timp – probabil chiar și de la independență. Facem lucruri concrete – podul de la Ungheni – și apropo, actele pentru începerea construcției au fost trimise la Ministerul Economiei anul trecut și au fost blocate acolo. Acum reluăm procesul. Reparația celor două poduri de la sud, deci proiecte care să îmbunătățească condițiile de viață, dar care și să apropie Republica Moldova de România. Eu, în calitatea mea de președinte, am promis cetățenilor să facem ordine pentru ca ei să trăiască și astăzi bine”, a declarat Sandu, precizând că ea are o responsabilitate imediată pentru cetățenii moldoveni.