Marea Britanie: FSB a primit ordin să organizeze tentative de preluare a puterii la Kiev şi în oraşele mari imediat ce ar începe invazia

Distribuiți acest articol!

Planul, pentru care nu au fost furnizate dovezi, ar fi realizat în doi paşi: mai întâi, Rusia ar lovi obiective militare, după care ar împrejmui Kievul şi alte oraşe mari, ca apoi agenţii FSB să intervină pentru a încerca să instaleze lideri pro-ruşi la putere.

Marea Britanie consideră că este scenariul principal urmărit de Kremlin în vederea schimbării regimului deoarece, pe acestă cale, ar fi evitat un război urban riscant şi sângeros.

 Marea Britanie s-a alăturat SUA în avertismentele sale privind o invazie rusească apropiată şi chiar iminentă, în măsura în care se estimează că Rusia ar avea deja peste 135.000 de soldaţi lângă graniţele Ucrainei.

Printre aceste avertismente s-au  numărat mai recent informaţii de la servicii cum că Kremlinul pune la cale operaţiuni de tip steag fals pentru a justifica lansarea unei invazii şi că un grup de cinci foşti politicieni ar fi fost recrutaţi în vederea unei lovituri de stat. Dintre aceştia, patru trăiesc la Moscova, în timp ce fostul parlamentar ucrainean Ievhen Muraiev a respins aceste afirmaţii, motivând că are interdicţie în Rusia, şi a avut doar legături sporadice cu ceilalţi fugiţi în Rusia în 2014 după Euromaidan.

„Marea Britanie m-a etichetat drept colaborator iar acum sunt vizat şi de ucraineni, deşi nu există niciun fel de dovezi publice”, a spus acesta.

Ucraina nu a primit bine aceste semnale de alarmă  în cascadă venite în principal ca urmare  a declasificării informaţiilor colectate de serviciile secrete americane. Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să minimalizeze riscul unei invazii pentru a calma populaţia: „În aceste momente, cel mai mare duşman al populaţiei este panica”.

Totodată, în Ucraina există destul de mult scepticism că ar fi posibilă instalarea unei guvernări pro-Kremlin, la Kiev sau în alte oraşe,

 » Read More