Negocieri geostrategice SUA-NATO-OSCE-Rusia sub bradul de Crăciun

Distribuiți acest articol!

Acolo se află masa miracolelor în jurul căreia se vor strânge mai marii lumii, foarte puţini la număr, care s-ar putea să decidă că ar fi timpul să discute harta de putere lumii. Deocamdată, dincolo de schimbul de mesageri cu darurile şi mesajele aferente, se află în plină desfăşurare negocierile avansate asupra protocolului reuniunilor din sala de cleştar şi agenda discuţiilor. Precum şi hărţile zonelor de influenţă cu noile frontiere, vizibile sau virtuale (dar nu mai puţin eficiente) care să fie instalate între imperiile care, cel puţin în acest moment, am impresia că sunt gata să facă oarecare concesii strategice doar pentru a nu permite ca lumea să intre in în zona de unde nu mai există punct de întoarcere şi vorbesc doar armele.

Pe fond, aceasta este singura explicaţie logică a vitezei cu care toată lumea (vorbind de marii actori relevanţi, alţii se duc la schi şi pregătesc doar Mesajul către Naţiune) acceptă că trebuie să existe negocieri şi, din ce în ce mai vizibil, se simte şi apetenţa ca ele să fie posibil de la formatul invocat acum (SUA/NATO/Rusia) înspre orizonturi mai complexe. S-ar putea să urmeze negocieri la nivelul alianţelor care să aducă în joc şi interesele Chinei, Indiei, Iranului şi, direct sau indirect, mult mai târziu, să permită şi formularea celei de-a treia ecuaţii cu participarea reprezentanţilor Africii şi Americii de sud.

Acum însă este momentul în care ar fi posibil (dar nu este însă totalmente sigur) să fie formulat primul mesaj, decisiv, singurul care poate genera consecinţe geostrategice: o discuţie bilaterală SUA/Rusia, urmată de cercurile concentrice în logica desfăşurării puterii globale şi alianţelor subsidiare.

Europa a fost şi rămâne terenul pe care există frontiera, transformată în front de luptă, între interesele NATO/UE şi ale Rusiei. Din această cauză mă interesează să văd cum reacţionează instanţele europene.

 » Read More