Negocierile ruso-americane: Cât de departe poate merge Rusia în ambiţia de a reordona securitatea europeană post-Război Rece?

Distribuiți acest articol!

SUA vor să reducă de urgenţă şansele unui război, în timp ce Rusia are ambiţii mult mai mari, căutând să obţină revenirea la ordinea de securitate anterioară şi profitând de o criză pentru a renegocia cu NATO.

„Trebuie să ne asigurăm că oprim activităţile distructive ale NATO care au loc de decenii şi să readucem NATO la poziţii ce sunt în esenţă echivalentul stării de fapt din anul 1997”, spunea ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov 

După primele discuţii între SUA şi Rusia, luni la Geneva, privind garanţiile de securitate cerute de Rusia, care s-au încheiat cu reafirmarea poziţiei părţilor, ambele au trasat ariile de negociere viitoare – dar asta ar însemna o potenţială reîntoarcere la statu-quoul superputerilor de după Războiul Rece, ceva ce Rusia vrea să aibă şansa să evite, scrie New York Times

SUA, prin secretarul adjunct  Wendy Sherman, au transmis un mesaj clar cu privire la limitele negocierii: „Nu vom permite nimănui să schimbe politica NATO a uşilor deschise, care a fost întotdeauna esenţială pentru alianţa NATO. Nu vom renunţa la cooperarea bilaterală cu statele suverane care doresc să colaboreze cu Statele Unite. Şi nu vom lua decizii despre Ucraina fără Ucraina, despre Europa fără Europa sau despre NATO fără NATO. Pentru succesul negocierilor este nevoie de dezescaladarea tensiunilor de la graniţa ruso-ucraineană”.

În acelaşi timp, SUA au semnalat ariile în sunt dispuse să negocieze: resuscitarea tratatului privind rachetele intermediare, la care a renunţat administraţia anterioară, şi stabilirea „limitelor reciproce” privind zona de desfăşurare şi amploarea exerciţiilor militare. 

Americanii şi NATO au arătat cea mai slabă dispoziţie de negociere în aceste arii care o interesează pe Rusia cel mai mult, spunea Riankov cu puţin înainte de începerea discuţiilor, adăugând că doreşte negocieri „dinamice, fără pauză” pentru a preveni o frânare şi blocare în „discuţii interminabile” la care sunt înclinate ţările vestice.

 » Read More