Neutralitatea, o barieră pentru alianțele militare? Ce spune Alexandru Tănase

Fostul președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, Alexandru Tănase, afirmă că neutralitatea Republicii Moldova nu reprezintă un obstacol pentru aderarea la o alianță militară.
Alexandru Tănase a declarat că Guvernul ar avea nu doar dreptul, ci și obligația de a încheia alianțe militare dacă independența statului este pusă în pericol.
„În cazul în care Republica Moldova ar fi amenințată, cum se întâmplă acum, cu o amenințare militară reală din partea Rusiei, Guvernul nu are niciun impediment constituțional să încheie alianțe militare pentru a apăra independența țării. Constituția nu interzice acest lucru”, a declarat Tănase.
Fostul magistrat a făcut referire la o decizie a Curții Constituționale din 2017, care interpretează articolul 11 din Legea Supremă privind neutralitatea. Potrivit deciziei, neutralitatea nu este o valoare constituțională în sine, ci un instrument menit să protejeze alte valori fundamentale, precum independența și suveranitatea.
„Neutralitatea nu este un scop, ci un mijloc. Iar atunci când valorile fundamentale ale statului sunt amenințate, autoritățile au nu doar dreptul, ci și obligația de a acționa, inclusiv prin alianțe militare, pentru a le proteja”, a explicat Alexandru Tănase.
În opinia sa, autoritățile de la Chișinău ar purta deja discuții avansate cu partenerii occidentali și cu structuri militare internaționale privind o eventuală protecție a Republicii Moldova în caz de agresiune.
„Constituția nu este un pact sinucigaș. Am adoptat-o pentru a supraviețui ca stat. Sunt convins că Guvernul acționează în acest spirit și are contacte aprofundate cu diverse cancelarii europene și alianțe de apărare. Aceasta nu contravine neutralității”, a afirmat Tănase.
Articolul 11 din Constituția Republicii Moldova, adoptat în 1994, prevede că statul este neutru și nu permite dislocarea de trupe străine pe teritoriul său. Totuși, în pofida acestui statut, Federația Rusă menține trupe în regiunea transnistreană, încălcând suveranitatea și integritatea teritorială a țării.