O fetiţă afgan​ă preluată de un soldat american din mulţime a devenit imaginea disperării celor care fug din Kabul VIDEO

Distribuiți acest articol!

Mii de oameni au încercat să ajungă pe aeroportul din Kabul şi să prindă zboruri cu avioanele militare şi civile către străinătate, dar în mijlocul scenelor de haos, unii au fost ucişi sau răniţi iar membrii grupării talibanilor au tras în aer pentru a controla mulţimile. 

Soldaţii americani sunt staţionaţi acolo pentru a preveni supraaglomerarea, în timp ce evacuările străinilor şi afganilor sunt în desfăşurare. 

Între timp, armata americană îşi finalizează retragerea din Afganistan după 20 de ani de lupte, final care coincide cu preluarea ţării de către talibani. 

Nu se ştie dacă fetiţa a ajuns la familia ei în aeroport sau doar predată altora în încercarea de a ajunge la bordul unei aeronave. 

Într-un alt videoclip, realizat tot din mulţimea de sute de oameni, o femeie se caţără pe zid. 

De când au preluat puterea, duminică, liderii talibanilor au căutat să-i asigure pe afgani şi pe reprezentanţii puterilor străine că nu vor să se răzbune pe foştii inamici şi că vor respecta drepturile femeilor şi fetelor conform legii islamice. Unii afgani sunt sceptici. Întrucât ultima dată când talibanii au fost la putere, între 1996 şi 2001, fetele nu aveau voie să meargă la şcoală, femeilor le era interzis să lucreze şi trebuiau să poarte burqa şi să fie însoţite de un bărbat de fiecare dată când ieşeau din casă. Cele care încălcau aceste reguli erau umilite în public şi bătute de către poliţia talibană. 

Scenele de pe aeroportul din Kabul de săptămâna aceasta au adus în discuţie dacă alte ţări ar trebui să preia refugiaţi afgani care se tem de persecuţii.  

Sute au aterizat pe aeroporturi din Europa şi din alte zone, dar foarte mulţi sunt blocaţi în ţară. 

Întrebat despre filmare,

 » Read More