Pentagon: Rusia continuă să-şi consolideze prezenţa militară la graniţele Ucrainei

Distribuiți acest articol!

Am continuat să observăm, inclusiv în ultimele 24 de ore, capacităţi suplimentare care vin din alte părţi ale Rusiei către graniţa cu Ucraina şi Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă.

“Nu vom oferi cifre specifice, dar acestea continuă să crească”, a adăugat el, vorbind de un total de “peste 100.000” de sodaţi prezenti acum. “De asemenea, vedem semne că alte grupuri de luptă sunt pe drum”, a continuat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin “continuă să-şi consolideze capacităţile militare”, a subliniat el. “În fiecare zi îşi oferă mai multe opţiuni, în fiecare zi îşi întăreşte capacităţile, în fiecare zi continuă să destabilizeze ceea ce este deja o situaţie foarte tensionată”.

Purtătorul de cuvânt a amintit că Statele Unite nu au intenţia de a desfăşura nicio operaţiune în Ucraina, ţară nemembru NATO, în timp ce primii dintre cei 3.000 de soldaţi americani trimişi pentru a “linişti” aliaţii de pe flancul estic al NATO au început să se poziţioneze în Polonia. si Romania.

Ei ar putea participa la operaţiuni de ajutor dacă cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina ar intra în aceste ţări în cazul unei invazii ruseşti, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar, a menţionat John Kirby. Statele Unite avertizează de câteva săptămâni că nu intenţionează să evacueze cu ajutorul militarilor pe americanii din Ucraina, aşa cum a făcut la Kabul vara trecută.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More