Procurorul general al R. Moldova, suspendat din funcţie după ce pe numele acestuia a fost pornită urmărirea penală: „În acest moment nu avem o conducere a procuraturii”

Distribuiți acest articol!

„Conform art. 55/1 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, „mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală în condiţiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale”. De asemenea, prin efectul legii (art.18 alin.(4) Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură) sunt suspendaţi de drept şi adjuncţii Procurorului General. Prin urmare, în acest moment nu avem o conducere a procuraturii”, a scris ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, pe Facebook.

Ministrul a solicitat ca şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor, la care urmează să fie ales şeful interimar al Procuraturii, să aibă loc de urgenţă, marţi, 5 octombrie.

Potrivit IPN, în sesizarea depusă, deputatul Lilian Carp, preşedinte al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, a solicitat investigarea procurorului general sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi corupţie pasivă. Acesta invocă legături dintre Veaceslav Platon şi Alexandr Stoianoglo în spălătoria de bani, numită „Laundromat”.

Subiectul a fost examinat în şedinţă extraordinară, la care a venit şi procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dar nu i s-a permis să-şi prezinte poziţia. Ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco, a invocat faptul că venirea procurorului este neregulamentară, întrucât pentru invitarea procurorului au votat numai patru membri CSP din nouă.

Amintim că odată cu venirea la putere a Partidului Acţiune şi Solidaritate, asupra lui Alexandru Stoianoglo au fost exercitate presiuni enorme pentru ca acesta să-şi dea demisia. După ce procurorul general a opus rezistenţă şi nu a demisionat din proprie iniţiativă, deputaţii PAS au mers mai departe şi au modificat legea cu privire la procuratură, aşa încât Stoianoglo să poată fi demis, ca urmare a unei evaluări făcute de o comisie specială cu privire la activitatea procurorului general.

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a adus o serie de acuzaţii actualei guvernări luni,

 » Read More