Roverul chinez Yutu 2 a descoperit o „cabană misterioasă” pe Lună FOTO

Distribuiți acest articol!

Yutu 2 a început să exploreze Luna în cadrul misiunii Chang’e-4 în 2019. Luna trecută, acesta a detectat un obiect misterios la orizont, în timp ce străbătea craterul Von Kármán. Mai exact, Yutu 2 a depistat un obiect în formă de cub, în timpul celei de-a 36-a zile lunare a misiunii, potrivit publicaţiei chineze Our Space, afiliată CNSA, care ţine un „jurnal de călătorie” al roverului.

Publicaţia a numit obiectul descoperit de Yutu 2 „colibă ​​misterioasă” , dar aceasta este mai curând o denumire generică decât o descriere exactă a obiectului.

Oamenii de ştiinţă din echipă au manifestat un interes puternic faţă de obiect şi aşteaptă să vadă ce va descoperi în plus Yutu 2 la următoarea misiune de explorare. Aceasta va dura între 2 şi 3 luni, timp în care rover-ul se va apropia şi mai mult de „cabana misterioasă”, încercând să evite craterele din zonă.

CNSA/Our Space

Conform unei ipoteze a specialiştilor de la CNSA, obiectul văzut de Yutu 2 ar putea fi un bolovan ciudat rezultat în urma unui impact cu un corp ceresc. Însă este doar o presupunere, iar cercetătorii aşteaptă noi date de la rover pentru a stabili natura obiectului.

Yutu 2, care este alimentat cu energie solară, a făcut prima aterizare pe partea îndepărtată a Lunii pe 3 ianuarie 2019. Chang’e 4, aşa cum sugerează şi numele, este a patra misiune lunară a Chinei şi a doua în care se utilizează un rover.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

 » Read More