Rusia a trimis paraşutişti în Kazahstan după ce preşedintele Tokaev a cerut ajutor pentru detensionarea situaţiei din ţară

Distribuiți acest articol!

Preşedintele ţării a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, internetul este oprit, iar telefoanele mobile nu Banca Naţională şi-a suspendat activităţile în toate instituţiile sale.

„O forţă comună de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost trimisă în Kazahstan pentru o perioadă limitată, în scopul stabilizării şi al normalizării situaţiei”, a anunţat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, postând un comunicat comun al alianţei militare din care fac parte alături de Rusia Armenia, Belarus, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, relatează Agerpres.

Nu este clar câte trupe va trimite OTCS sau cât timp vor rămâne în ţară. Deputatul rus Leonid Kalaşnikov a declarat pentru Interfax că trupele vor rămâne „atâta timp cât preşedintele Kazahstanului va crede că este necesar”, precizând însă că se vor implica în principal în protejarea „infrastructurii” din ţară.

Preşedintele Kîrgîzstanului, Sadîr Japarov a discutat miercuri seară despre situaţia din Kazahstan cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu liderul kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, precum şi cu premierul armean, Nikol Paşinian, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul administraţiei prezidenţiale kîrgîze, potrivit Rador.

Părţile au examinat o poziţie comună privind asigurarea securităţii în conformitate cu Statutul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă . Preşedintele Kazahstanului a declarat că s-a adresat partenerilor săi cu solicitarea de a oferi asistenţă pentru a depăşi ameninţarea teroristă. El a calificat acest apel drept unul ”adecvat şi oportun”. 

Ciocnirile între forţele de ordine şi protestatari continuau joi dimineaţă în Almatî, capitala economică a Kazahstanului, vehicule blindate au intrat în piaţa centrală din Almatî, şi s-au auzit împuşcături în timp ce trupele se apropiau de mulţime, potrivit martorilor citaţi de Reuters.

Există puţine informaţii din surse sigure privind numărul victimelor din rândul populaţiei şi al forţelor de ordine.

 » Read More