Stoianoglo, despre reţinerea celor cinci foşti deputaţi: Este o mimare a luptei cu corupţia. Dosarele penale nu vor avea finalitatea la care se aşteaptă oamenii

Distribuiți acest articol!

Alexandru Stoianoglo sugerează că, în anul 2015, atunci când cei 13 deputaţi comunişti au trecut la Partidul Democrat, condus la acea vreme de oligarhul Vlad Plahotniuc, cel mai probabil au fost remuneraţi, însă, potrivit lui, acest lucru nu poate fi demonstrat în cadrul unui proces penal.

„Pentru mine, în calitate de cetăţean şi fost politician, aceste treceri dintr-un partid în altul, de la colegi la oponenţi politici, au reprezentat mereu nişte fapte inacceptabile şi condamnabile. Dar, în calitate de procuror, analizând pur profesional, înţeleg că aceste dosare penale nu vor avea finalitatea la care se aşteaptă oamenii (…) De ce spun asta? Pentru că cunosc din practica personală că este aproape imposibil de a demonstra faptele de corupţie care au avut loc cu 7 ani în urmă, sunt sigur că procurorii vor fi în imposiblitatea de a acumula baza probatorie..”, a spus Stoianoglo într-o postare pe Facebook.

Stoianoglo a precizat că articolul penal privind îmbogăţirea ilicită a fost introdus în Codul Penal în perioada „statului capturat” anume pentru urmărirea oponenţilor politici sau a persoanelor incomode regimului. 

„Cei care în acea perioadă condamnau aceste practici şi instrumente, astăzi le aplică din plin. A nu se interpreta greşit afirmaţiile mele, desigur, trebuie să existe prevederi legale în privinţa îmbogăţirii ilicite, doar că şi aplicarea în privinţa acestui articol trebuie să se realizeze în limitele legii, fără abuzuri, iar averea dobândită ilegal urmează a fi confiscată doar ca urmare a hotărârilor instanţelor de judecată. Ori în cazul îmbogăţirii ilicite nu vorbim exclusiv despre corupţie, de multe ori această infracţiune include neachitarea impozitelor”, a afirmat procurorul.

Stoianoglo a spus că în epopeea aceasta cu arestările, cel mai mult l-a afectat cazul Violetei Ivanov, mai exact circumstanţele legate de decesul mamei sale. 

„Sper că arestul fiicei nu a fost un motiv în plus ce a determinat decesul mamei,

 » Read More