SUA au luat în calcul o pandemie de gripă din 2005. Preşedintele George W.Bush a prezentat chiar un plan de urgenţă

Distribuiți acest articol!

În noiembrie 2005, SUA au prezentat un plan federal de abordare a riscului unei pandemii de gripă  în faţa administraţiei sale, a înalţilor oficiali americani din domeniul sănătăţii şi ai directorilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Naţiunilor Unite, se arată într-un articol publicat în publicaţia ştiinţifică BMJ (British Medical Journal) în 2005.

După ce a schiţat istoria pandemiilor anterioare, inclusiv a gripei din 1918 care a ucis mai mult de jumătate de milion de americani, preşedintele american republican George W. Bush a anunţat trei obiective – detectarea focarelor, stocarea de vaccinuri şi formularea unor planuri de urgenţă.

Statele Unite vor stoca vaccinuri şi medicamente antivirale precum Tamiflu (oseltamivir) şi Relenza (zanamivir) şi vor accelera dezvoltarea de noi tehnologii ale vaccinurilor, de pildă unele bazate pe culturi celulare care să o înlocuiască pe cea folosind ouăle de găină. Preşedintele american a cerut şi protecţie împotriva răspunderii legale pentru producătorii de vaccinuri.

SUA vor avea, de asemenea, planuri de urgenţă în vigoare în toate cele 50 de state şi în fiecare comunitate locală. 

Bush a solicitat Congresului aprobarea unor fonduri de urgenţă de 7,1 miliarde de dolari din care 2,8 miliarde de dolari ar fi fost folosiţi pentru cercetarea unor metode care să reducă timpul necesar pentru realizarea unui vaccin; 1,52 miliarde de dolari pentru achiziţia de vaccinuri antigripale; 1,03 miliarde de dolari pentru rezervele de medicamente antivirale; 800 de milioane de dolari pentru noi tratamente şi vaccinuri; 644 de milioane de dolari ar fi investiţi în pregătirea pentru pandemie; şi 251 de milioane de dolari ar fi alocaţi pentru a ajuta alte ţări să detecteze şi să limiteze focarele.

La o reuniune a ONU din septembrie Bush anunţase un nou Parteneriat internaţional dedicat planurilor de răspuns gripa aviară şi pandemia de gripă l.

 » Read More