Succes în Italia al președintelui. Diaspora i-a reproșat că a făcut campanie electorală pentru PAS

Distribuiți acest articol!

Vizita în Italia a președintelui Republicii Moldova, excelența sa doamna Maia Sandu, a fost un real succes. Aceasta a semnat mai multe acorduri formale, dar relațiile diplomatice și primirea făcută la nivel înalt sunt de bun augur.

Pe final de zi am semnat, împreună cu Ministrul italian al Muncii și Politicilor Sociale, Andrea Orlando, Acordul în domeniul securității sociale.Este un document așteptat de concetățenii noștri care au muncit sau muncesc în Italia. El le oferă posibilitatea ca, obținând o pensie în această țară, să o poată primi și acasă, dar și invers – să poată primi în Italia pensia din Republica Moldova.Fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare, realizate pe teritoriul propriu și doar în baza contribuțiilor achitate legal. În plus, în baza acestui tratat, vor mai fi acordate pensia de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensia și indemnizația de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională. Astfel, concetățenii noștri vor putea alege pe teritoriul cărui stat să primească pensiile și prestațiile sociale la care au dreptul.Am mulțumit ministrului Orlando și echipelor ambelor țări pentru munca depusă pentru finalizarea acestui acord. Am agreat, totodată, să continuăm să consolidăm relațiile de colaborare bilaterală în domeniul protecției sociale și al muncii, atât de importante pentru comunitatea noastră din Italia.

Președintele s-a văzut și cu diaspora europeană din Italia, însă acesteia i s-a reproșat de către o parte din cei prezenți că a făcut campanie electorală și că nu se așteptau la așa ceva de la Maia Sandu.

Per-ansamblu discuțiile au fost pozitive, însă cei prezenți la întâlnire au declarat că situația nu s-a schimbat deloc în Republica Moldova și nu se întrevede vreo speranță ca lucrurile să fie mai bine. Moldovenii nu mai au deloc încredere că se pot întoarce acasă deoarece nu au unde să se întoarcă, o viață mai bună cu siguranță că nu va veni curând.