Politică

De ce guvernul PAS îi lasă pe bandiții grupării criminale Șor să fugă la Moscova!?

În timp ce guvernarea PAS pretinde că „luptă cu oligarhii” și „eliberează justiția din captivitate”, realitatea din teren arată exact contrariul: membrii grupării criminale condusă de Ilan Șor fug nestingheriți la Moscova, sub ochii autorităților moldovenești care, fie nu vor, fie nu pot să-i oprească.

În ultimele luni, mai mulți apropiați ai lui Șor – condamnați, anchetați sau cercetați penal – au reușit să părăsească Republica Moldova fără niciun obstacol real, deși mulți dintre ei aveau interdicții de părăsire a țării, dosare penale în derulare sau erau vizați de sancțiuni internaționale.

PAS se face că nu vede: „Justiția reformată” închide ochii

Guvernarea PAS, care controlează toate pârghiile de putere – de la Guvern și Parlament până la Procuratură, SIS și Ministerul de Interne – nu a reușit să împiedice niciuna dintre aceste plecări suspecte. Fie că vorbim de foști primari afiliați partidului Șor, de intermediari financiari ai rețelei sau de „specialiști” în mobilizare electorală, fuga lor spre Moscova se produce cu o ușurință suspectă.

„Fie avem de-a face cu o incompetență crasă, fie PAS închide ochii în mod deliberat pentru a menține un inamic convenabil în afara țării, pe care să-l folosească propagandistic,” susține un fost judecător constituțional.

Paradoxal, Ilan Șor și rețeaua sa reprezintă cel mai convenabil „dușman intern” pentru PAS. Atâta timp cât este în libertate, la Moscova, Șor poate fi invocat oricând pentru a justifica eșecuri, crize și abuzuri de putere. Este imaginea ideală a răului absolut, în raport cu care guvernarea își construiește narativul de „luptă pentru Europa”. Dacă Șor ar fi extrădat, judecat și condamnat în mod real, PAS și-ar pierde narațiunea electorală favorită. Așa că mai bine îl lasă să stea în Rusia și să fie invocat când e nevoie de mobilizare.

Fuga din țară a unor membri cunoscuți ai rețelei Șor a fost ignorat sistematic de autorități. În loc de anchete, anchetatorii tac. În loc de controale la frontieră, complicitate. În loc de demisii, PAS dă vina pe „sistem”.

SIS, Ministerul Justiției și Poliția de Frontieră nu oferă niciun răspuns clar cu privire la cine a autorizat plecările și de ce nu au fost blocate. Mai grav, Guvernul mimează reacții, lansând comunicate sterile, fără urmări judiciare.

Întrebarea devine inevitabilă: PAS nu poate sau nu vrea să-i oprească pe oamenii lui Șor? În ambele variante, concluzia e gravă pentru statul de drept din Republica Moldova. Dacă autoritățile sunt incapabile să aplice legea în fața unor fugari notorii, eșecul este de proporții. Dacă, în schimb, există un calcul politic pentru a-i lăsa să plece, atunci vorbim despre complicitate de facto și trădare a interesului public.

Guvernul PAS vorbește despre lupta cu oligarhia, dar în practică asistă pasiv – sau chiar facilitează – evadarea celor mai periculoși actori ai corupției sistemice. Fuga bandiților grupării Șor la Moscova, fără nicio reacție reală din partea autorităților, arată că reforma justiției a fost înlocuită de un spectacol politic, iar adevărata justiție continuă să lipsească. O democrație nu poate fi apărată cu dușmani convenabili și complicități rușinoase.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button