Republica Moldova trăiește un paradox economic revoltător: vindem grâu ieftin în afară și cumpărăm pâine scumpă acasă. În loc ca lanurile noastre să asigure hrana populației la prețuri accesibile, ele devin materie primă pentru alte piețe, în timp ce moldovenii plătesc tot mai mult pentru o franzelă.
Fermierii sunt presați să vândă grâul pe nimic din cauza lipsei de sprijin real din partea statului, a infrastructurii slabe și a lipsei de centre de procesare locale. În loc să dezvoltăm mori și brutării autohtone, Moldova importă făină și produse de panificație la prețuri umflate, afectate de cursul valutar, de costurile de transport și de adaosurile comerciale.
Astfel, cetățeanul de rând ajunge să mănânce pâine din propriul grâu, dar la preț de import. Iar acest model economic absurd este tolerat și chiar încurajat de o clasă politică dezinteresată de soarta producției naționale.
Într-o țară cu pământuri fertile și tradiție agricolă, să nu poți asigura pâinea zilnică la un preț decent este o rușine națională. Moldova trebuie să înceteze să mai fie doar un exportator de materie primă și să devină un stat care își transformă propriile resurse în produse accesibile pentru propriul popor. Altfel, vom rămâne doar o piață de desfacere pentru alții și o țară flămândă pe pământ bogat.
