Republica Moldova trăiește un exod tăcut, dar devastator. Sărăcia cronică, lipsa perspectivelor și salariile de mizerie au împins milioane de oameni să plece. Astăzi, aproape jumătate din moldovenii apți de muncă lucrează peste hotare. Nu din dorință, ci din nevoie. Nu pentru aventură, ci pentru supraviețuire.
Statul nu le-a oferit nimic: nici salarii decente, nici siguranță, nici demnitate. În schimb, le-a pus taxe, le-a îngreunat viața cu birocrație și le-a distrus încrederea în viitor. Cei care rămân trăiesc cu dorul celor plecați și cu pachetele trimise din Italia, Germania sau Marea Britanie. O economie întreagă stă în remitențe, iar autoritățile privesc nepăsătoare cum se golește țara.
De la sate părăsite, școli închise și spitale fără medici, până la o piață a muncii în colaps, semnele exodului sunt peste tot. Tinerii nu-și mai fac planuri în Moldova. Părinții își cresc copiii prin apeluri video. Bătrânii își duc bătrânețile în singurătate.
Sărăcia nu e doar un fenomen economic. E o condamnare la plecare. Iar când aproape jumătate din forța de muncă își caută pâinea în altă parte, Moldova nu mai e un stat funcțional, ci o țară abandonată de propriii ei oameni.
