Val de tornade în SUA. Peste 50 de decese şi peste 55 de milioane de americani în pericol | VIDEO

Distribuiți acest articol!

Cel puţin 50 de persoane au murit în Kentucky, iar autorităţile americane se tem că această cifră ar putea ajunge chiar la 100 de victime, potrivit CNN. 

În jur de 110 persoane se aflau la o fabrică de lumânări în Graves County, în momentul în care clădirea a fost lovită de o tornadă. „Credem că vom pierde pe puţin câteva zeci de persoane acolo”, a declarat guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear.

Valul de tornade au lovit statele americane Arkansas, Missouri, Tennessee, Kentucky şi Illinois. Cel puţin două persoane din statul Arkansas şi-au pierdut viaţa, conform autorităţilor locale. O femeie a murit în momentul în care se afla într-un magazin care a fost prins într-o tornadă, mai arată sursa citată. 

În statul Tennessee, mai multe clădiri au fost avariate şi un număr încă necunoscut de persoane au rămas blocate în mica localitate Samburg din respectiv regiune. „E o comunitate mică acolo. Casele sunt una cu pământul”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al postului local de poliţie.

Drone footage of Grand Isle, LA from Hurricane Ida after Tropical Storm Nicholas brought waves of rainfall to the area. #Ida #HurricaneIda #lawx #grandisle #dronefootage #Nicholas #Devastation pic.twitter.com/py7ZYzljKo

— Michael Gordon (@WX_ManMike) September 30, 2021

În Illinois, un depozit Amazon plin cu muncitori s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o tornadă. Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă într-o suburbie a oraşului Saint Louis.

În clădire erau între 50 şi 100 de oameni, care lucrau pe tura de noapte.

Close up look at damaged Amazon warehouse in Edwardsville, Illinois, just outside of St. Louis, Missouri,

 » Read More